Metodica predării limbii române în învățământul primar

Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii române în învățământul primar    Ediția a III-a,  revizuită și adăugită, Editura Emia, Deva, 2003, 252 p.

    Corneliu Crăciun este un cunoscut om de cultură și profesor universitar a cărui voce s-a făcut auzită mai curând în mediile culturale bihorene și clujene. De-a lungul timpului, Domnia Sa a publicat numeroase articole și lucrări de istorie și critică literară, eseistică, istorie a limbii literare, lucrări ce se remarcă prin rigoare și documentare științifică.

Dintre aceste titluri, amintim: Metodica limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu; Compendiu de gramatică practică a limbii române; Culegere de texte literare și nonliterare, de exerciții, jocuri și glume pentru elevii claselor I-IV; Teste de gramatica limbii române pentru admiterea la facultate; Dicționar de termeni literari pentru elevii de liceu; Viața cotidiană în Oradea interbelică și altele.

    Lucrarea de față reprezintă un instrument valoros pentru perfecționarea demersului didactic, la îndemâna profesorilor din învățământul primar, oferind în acest sens suport teoretic și practic.

Primul capitol al cărții (Curriculumul școlar) este dedicat câtorva elemente de teorie și metodologie a curriculumului. Astfel, găsim definiții ale conceptelor de curriculum, arie curriculară, ciclu curricular.

 De asemenea, tot în acest prim capitol, autorul se oprește asupra a trei elemente de noutate ale actualului curriculum: ponderea mai mare acordată comunicării orale, învățarea centrată pe elev, prezența, alături de texte literare, care dețin supremația, și a textelor nonliterare (afiș, reclamă, interviu), într-o formă adaptată școlarilor mici.

     Cel de-al doilea capitol, Gândire și limbaj la vârsta școlarității mici, aduce in discuție teoria dezvoltării stadiale a inteligenței umane, rod al muncii de mai bine de șase decenii a unuia dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor, Jean Piaget.

Cu referire la teoria în discuție, Corneliu Crăciun face următoarea mențiune: “A cunoaște aceste stadii, cu caracteristicile lor manifeste, în dezvoltarea gândirii copilului este, pe de o parte, o obligație profesională și, pe de altă parte, un indicator de direcție al activității școlare.” (p. 11)

      Următorul capitol al lucrării, Operaționalizarea, abordează tocmai acest concept, al operaționalizării obiectivelor, insistând asupra taxonomiei elaborate de B. S. Bloom, în 1956, taxonomie ce vizează domeniul cognitiv.

      În continuare, în capitolul Lecția, autorul prezintă principalele tipuri de lecție și, de asemenea, teoria lui Gagne vizând succesiunea evenimentelor instruirii.

Oprindu-se asupra secvenței Enunțarea scopului și a obiectivelor, Corneliu Crăciun remarcă următoarele: “Comunicând elevilor sensul a ceea ce vor face și utilitatea practică și teoretică, învățătorul motivează elevii în actul de învățare. Dacă nu se procedează așa, putem conchide că numai învățătorul știe de ce face ora, al cărei rost rămâne pentru elevi o necunoscută până înspre sfârșitul orei sau poate că nici atunci n-o rezolvă.(…)

Obiectivele vor fi formulate nu prin raportare la conținut (ce informații vor primi), ci în termeni de învățare comportamentală (ce vor ști să facă).” (p.21)

     Capitolul intitulat Metode utilizate în învățământul primar, în cadrul orelor de limba română discriminează între:

A. Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor:

a) metode de comunicare orală:

- expozitive: descrierea, povestirea, explicarea, instructajul;

- conversative (dialogate): conversația, discuția colectivă, problematizarea.

b) metode bazate pe lectura textului scris (munca cu manualul): lectura explicativă; lectura independentă.

B. Metode de explorare și descoperire (de învățare prin descoperire nedirijată sau dirijată):

a) metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor și fenomenelor: observarea sistematică și independentă;

b) metode de explorare indirectă, prin intermediul substitutelor realității: demonstrația cu ajutorul imaginilor, graficelor, proiecțiilor fixe și dinamice.

C. Metode bazate pe acțiune:

a) metode de învățare prin acțiune reală: exerciții; algoritmi operaționali;

b) metode de învățare prin acțiune fictivă (simulată): jocuri didactice; învățare dramatizată.

     Capitolul intitulat Situația de comunicare oferă exemple concrete care, utilizate în activitățile de la clasă, înlesnesc profesorului predarea noțiunilor de emițător, receptor, mesaj, sintaxă mixtă.

      Secțiunea intitulată de autor Fonem, sunet, literă clarifică aceste concepte, făcând totodată trecerea spre capitolul Predarea citit-scrisului.

Autorul împarte această etapă prin care trec școlarii mici în trei secțiuni, fiecare cu particularitățile sale: perioada preabecedară, perioada abecedară și perioada postabecedară.

      La începutul capitolului intitulat Activități în completare la lecțiile de citire și scriere, autorul vine cu următoarea motivare: “Așa cum arată și numele, aceste activități nu sunt independente în cadrul procesului instructiv-educativ din ciclul primar; ele depind de orele de citire și scriere, vin în completarea lor din mai multe puncte de vedere: se practică în cadrul acestor ore, servesc, prin alte mijloace, la realizarea obiectivelor din orele respective, se raportează la anumite elemente de conținut ale activităților de citire și de scriere. Chiar dacă statutul lor este de activitate subordonată/ secundară, ele au valori formativ-informative certe, contribuind la consolidarea învățării, la dezvoltarea proceselor intelectuale (în special ale gândirii).” (p.81)

Abordarea acestui subiect prilejuiește autorului un moment de pledoarie în favoarea utilizării la clasă a jocului didactic și aceasta deoarece jocul reprezintă activitatea cotidiană a copilului aflat în acest moment al dezvoltării sale.

“Așa cum se angajează în jocurile libere ale vârstei lor (în afara prezenței și a controlului adulților), ei se vor antrena și în activitățile ludico-didactice organizate în clasă de către învățător, dacă acestea vor reuși să mențină câteva dintre trăsăturile care făceau jocurile atractive: mișcare, căutare, descoperire, inedit, victorie etc.” (p. 81)

De asemenea, Corneliu Crăciun atrage atenția asupra acelor exerciții care dezvoltă auzul fonematic al elevilor, ceea ce va conduce cu succes spre însușirea mai rapidă a scris-cititului.

        Secțiunea numită Texte literare și texte nonliterare oferă ocazia autorului de a prezenta succint diferența dintre cele două tipuri de scrieri: textul literar uzează de imaginea artistică. “Dacă noțiunile științifice se adresează rațiunii, imaginea artistică se adresează sensibilității și emotivității noastre.” (p. 85)

Sunt exemplificate în cele ce urmează câteva texte nonliterare utilitare: anunțul, știrea, afișul, dar se acordă atenție și așa-numitelor texte nonliterare distractive.

O discuție aparte se face cu privire la ceea ce autorul numește jocurile de enigmistică, jocuri care “îi ajută pe elevi să-și consolideze sau să-și recapituleze în mod plăcut și intelligent cunoștințele însușite în cadrul diverselor obiecte de învățământ, inclusiv în orele de limba română.” (p.93)

Așadar, utilizarea la clasă a acestora dinamizează procesul de învățământ, făcându-l mai atractiv în ochii școlarilor mici, totuși “practicarea lor fără profesionalism le degradează în esență și eficacitate, după cum semnalează, din partea acelora care le propun, deficiențele improvizației și ale ignoranței.” (p. 93)

Jocurile de enigmistică asupra cărora autorul se oprește cu exemple sunt cele de completare de text, criptograma, factorul comun, golful de cuvinte, logogriful, aritmogriful, metagrama, palindromul și o variantă a acestuia, polindromul. Utilazarea lor în lucrul direct cu școlarii mici va da, așa cum s-a amintit deja, un plus de culoare orelor de limba și literatura română, făcându-le mai antrenante, mai amuzante și, fără doar și poate, apropiindu-le de ludic, apanajul vârstei școlare mici.

        În concluzie, toate aceste caracteristici, prezentate în linii generale în rândurile de mai sus, fac din volumul Metodica predării limbii române în învățământul primar un instrument valoros, la îndemâna cadrelor didactice aflate la început de drum, iar multitudinea de exemple practice îl recomandă ca fiind un ghid spre o activitate de predare-învățare din ce în ce mai performantă