Normativitatea activității didactice

„Dacă te gândești la anul următor, pune în pământ o sămânță; dacă te gândești la următorii zece ani, plantează un copac; dacă ai în vedere următorii o sută de ani, educă oamenii.” (proverb chinez)

1.  Se impunea cu adevărat, ca o necesitatea, normarea/ normativizarea activității didactice?

2.  Înainte de a încerca să găsim un răspuns pertinent  la această  întrebare, se impune să clarificăm unele concepte cu care operează normativitatea, în activitatea didactică.

-  didactica (DEX) = „parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului.”

- didactica  =  “știință a predării/ învățării la toate palierele sistemelor de învățământ.” (Dicționar Științele Educației, p. 303)

- principiu (DEX) = „element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, o normă.”

- principiu “< lat. principium, început, întemeiere; normă, teză fundamentală,  legitate care orientează în mod flexibil și creativ un proces.” (Ioan Bontaș, p. 133)

- principiu didactic =   “principiile procesului de învățământ, teze teoretice care exprimă condițiile cele mai generale în care acțiunea educativă a unui profesor poate avea asupra elevilor efectele instructive și formative scontate.” (Dicționar Științele Educației, p. 910)

Cocluzionând, înțelegem că, “deși nu apar explicit în proiectarea activității didactice, principiile didactice reglează permanent întreaga acțiune de transformare a obiectivelor în rezultate de calitate (…), guvernând procesul de proiectare – predare – învățare – evaluare.” (Gianina Massari, p. 16)

3. Literatura de specialitate vorbește despre următoarele funcții ale principiilor didactice:

a) funcția orientativă – indică factorii care favorizează/ înlesnesc realizarea de către elevi a finalităților instructiv – educative;

b) funcțiile normativă și prescriptivă – decurg din faptul că respectarea principiilor conferă un caracter legitim intervențiilor educative ale profesorului.

c) funcția de reglare -  se manifestă prin utilizarea acestor principii în calitate de criteriu de (auto)apreciere calitativă a procesului instructiv – educativ.  (Gianina Massari, pp. 16, 17)

4. Principalele caracteristici ale principiilor instruirii sunt:

- au un caracter legic, deoarece exprimă raporturile esențiale și generale care orientează conceperea și desfășurarea procesului de învățare;

- au un caracter obiectiv, deoarece sunt descoperite, formulate și acționează conform realității și necesității acesteia, în afara conștiinței educatorului și a educatului, fiind independente de aceștia.

- au un caracter algoritmic, deoarece se exprimă printr-un sistem de reguli, soluții și cerințe ce se cer cunoscute și respectate pentru orientarea eficientă a procesului de învățare;

- au un caracter dinamic, sunt mereu deschise spre înnoire, în pas cu schimbările ce intervin în actul didactic;

- au un caracter sistemic, deoarece fiecare principiu intră în relație cu celelalte, alcătuind un ansamblu unitar normativ, ale cărui componente se condiționează reciproc.

                                                                                         (Ioan Bontaș, p. 133)

5. Clasificarea informațiilor după trei criterii:

a) după caracterul general: - principiul integrării teoriei cu practica;

                                            - principiul respectării particularității de vârstă și individuale;

b) după dominanța asupra conținutului învățării: - principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

                                                                               - principiul sistematizării și continuității în învățare.

c) după acțiunea asupra metodologiei și strategiei didactice: - principiul intuiței;

                                                                                                 - principiul participării conștiente și active a elevului în activitatea de predare - învățare - evaluare;

                                                                                                  - principiul învățării temeinice a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.   (Gianina Massari, p.18)

6. Enumerarea/ prezentarea variantelor de desfășurare:

a) principiul integrării teoriei cu practica – accentuează necesitatea ca ceea ce este însușit în timpul școlarității să fie valorificat în activitățile viitoare; să se regăsească în viața educatului, să nu rămână la nivel de teorie.

b) principiul accesibilizării și individualizării – exprimă cerința ca, în actul educativ, să se țină cont de limitele impuse de vârstă, dezvoltare și de cele particulare ale educatului.

c) principiul sistematizării și continuității în învățare – exprimă necesitatea ca, în procesul de proiectare - predare - învățare - evaluare să se realizeze sistematizarea cunoștințelor, ordonarea acestora, așa încât elevii nu vor învăța în salturi.

d) principiul corelației dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract – subliniază necesitatea ca învățarea să pornească  de la cunoașterea directă spre abstractizare.

e) principiul participării conștiente și active a elevului – exprimă necesitatea ca elevul să fie implicat permanent în demersul educativ, comunicându-i-se, de exemplu, obiectivele lecției sau implicându-se activ în evaluare/ autoeveluare.

f) principiul învățării temeinice a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor – subliniază necesitatea ca educatul să aibă o bază solidă a cunoștințelor, ceea ce îi va deschide perspectiva spre învățarea pe tot parcursul vieții.

7. Exemplu de aplicare în învățământul preșcolar:

Pornind de la principiul corelării teoriei cu practica, am putea proiecta o activitate de învățare, la Cunoașterea mediului, activitate prin care să ilustrăm procesul de germinare și creștere a plantelor.

Pentru aceasta, putem pregăti pahare din plastic, în care vom pune pământ, vom avea la îndemână boabe germinate de grâu etc., urmând ca, timp de o săptămână, elevii să-și îngrijească “paharele”, udând tinerele plăntuțe care vor crește.

Astfel, teoria s-ar îmbina cu practica, iar cei mici ar vedea ei înșiși cum din boabe de cereale, cu anumite îngrijiri, apar plantele.

8. Aplicație pentru colegi:

Având ca punct de plecare principiul intuiției, imaginați o activitate de învățare în preșcolar, activitate în cadrul unui proiect tematic cu titlul “Hai să cunoaștem România!”

9. Întrebări:

1. În opinia dumneavoastră, care principiu didactic este cel mai adesea încălcat în practica școlară? Cum vă argumentați răspunsul?

2. Care sunt limitele normativității activității didactice?

3. În opinia dumneavoastră, cărui principiu îi acordați însemnătatea cea mai mare la o activitate de evaluare, de exemplu?

10. Bibliografie:

Bontaș, Ioan, 2007, Tratat de pedagogie, București, Editura: BIC ALL

Cucoș, Constantin – coord., 2002, Psihopedagogie pentru examene de definitivare și grade didactice, Iași, Editura: Polirom

Massari, Gianina, 2014, Teoria și metodologia instruirii, curs ID, Iași, Editura: UAIC

Științele Educației. Dicționar Enciclopedic, vol.2, 2007, București, Editura: Sigma