Strategii didactice/ Stiluri de predare

II Strategii didactice

I  Stiluri de predare

1. Stilul de învățare “se învață”? Dar stilul de predare?

2. Stil de învățare – “ansamblu compozit de factori cognitivi, afectivi și fiziologici   caracteristici unei personae, factori care servesc ca indicatori relativ stabili ai modului în care aceasta percepe, interacționează cu și reacționează la un mediu de învățare.

                                                          (Științele Educației, p. 1073)

“Învățarea poate fi privită (…) și din următoarele perspective: învățarea ca fenomen al evoluției lumii vii; învățarea umană în general; învățarea școlară ca proces intim și învățarea școlară ca proces exterior, în interacțiune cu cel interior.” (Ioan Bontaș, p. 123)

Stil de învățare – “Modalitate în care un elev anume își desfășoară activitatea de învățare. Acest model de învățare este determinat, într-o anumită măsură, de metodele și tehnicile de învățare cu care elevul este deprins încă din primii ani de școală, de modelele pe care le-a avut, de experiențele de învățare parcurse.”  

Stil cognitiv – “Se referă mai ales la modul în care sunt selectate, clasificate și prelucrate informațiile, în care se construiesc cunoștințele, în care sunt ele stocate, reactualizate și aplicate.(…) Stă la baza stilului de învățare al elevilor.”

Stil didactic – “Comportament al educatorului care denotă modalitatea acestuia de a aplica teoria instruirii. Termenul coincide, în mare măsură, cu cel de stil de predare.”

Stil educațional – “Comportament al educatorului, care se manifestă nu numai în cadrul strict didactic, ci și în procesul educativ, sub toate aspectele lui. Este expresia originalității fiecărui educator, incluzându-i aici și pe părinți, a modului său aparte de a fi, dar și a unei culturi pedagogice, a unor concepții, opinii, mentalități. (…) Este bine ca educatorul să fie conștient de stilul [său] educational, cu efectele lui pozitive și cu minusurile lui, să cunoască și alte stiluri educaționale posibile și să caute să-și cizeleze propriul stil.”

Stil de predare – “Mod personal în care un profesor acționează, constant, în procesul instructiv-educativ. (…) Se datorează unor trăsături individuale proprii profesorului respectiv, dar depinde și de alți factori (contextul social, normele instituției școlare, caracteristicile elevilor cu care lucrează și ale colectivului didactic.”

                                                              (Mircea Ștefan, pp. 322, 323)

   Ca o concluzie, când ne referim la elev, vorbim de stil cognitiv sau stil de învățare, iar când ne referim la profesor, vorbim despre: stil didactic, stil educațional, stil pedagogic, stil de predare, stil de instruire.

3. 4. Pentru a înțelege cum s-a cristalizat stilul educațional, este important să înțelegem care sunt aspectele care compun personalitatea cadrului didactic:

- competența științifică,

- competența socială,

- competența managerială,

- competența psihopedagogică.    (Gianina Massari, p. 51)

5. 6. Clasificarea stilurilor de instruire după  roluri și funcții

Pornim această clasificare de la afirmația “Majoritatea specialiștilor consideră că nu există un stil ideal, cel mult unul mai eficient decât celălalt.” (Gianina Massari, p. 50)

a) “Profesorii - formali: promovează achiziția de deprinderi de bază în citit și calcul matematic și atingerea unui nivel informațional înalt;

                      - informali: accentuează rolul creativității elevilor, al autoexprimării acestora, al valorizării scopurilor sociale și emoționale.”   (Gianina Massari, p. 49)

b) Profesorul – lider al unui grup, clasa de elevi:

* stilul autoritar, decide singur obiectivele, activitățile; spiritul de echipă este inhibat.

* stilul democratic, liderul negociază cu grupul activitățile; este încurajată cooperarea și sprijinul reciproc.

* stilul laissez-faire, liderul manifestă o atitudine pasivă, implicarea sa este doar la cerere; grupul suferă din lipsă de îndrumare.

c) Din perspectiva raportării la diferitele situații educaționale ivite, s-a realizat această clasificare:

* autoritar-exploatator, relațiile de comunicare sunt deficitare, frecvent apar sentimente de frică din partea elevilor;

* autoritar-binevoitor, profesorul acceptă să comunice cu elevii, însă pretinde docilitate din partea acestora;

* consultativ, profesorul dezvoltă  interacțiuni profunde cu elevii; atitudine favorabilă, plus de încredere.

* participativ, profesorul ia în considerare grupul, atmosferă de încredere și respect.

                                                     (Gianina Massari, p. 50)

7.  Pentru învățământul preșcolar, dintre cele trei stiluri didactice tradiționale, cel autoritar, democratic și laissez-faire, este recomandabil să se apeleze la cel autoritar, aceasta deoarece copiii sunt la vârsta la care nu pot lua decizii bazate pe discernământ în privința propriei educații. La întrebări de felul: V-ar plăcea să facem cutare sau cutare lucru?, rareori vom primi un răspuns matur, care să aibă în vedere binele de durată al copilului.

8. Dacă ar fi să îl aducem în prim-plan pe Dl. Trandafir, personajul lui Sadoveanu, încercați să faceți un exercițiu de imaginație și să stabiliți care era stilul său pedagogic.

9. Întrebări adresate colegilor:

a) Ca profesori debutanți, ce stil de predare credeți că este de dorit să îmbrățișăm?

b) Putem stabili o legătură între nivelul de competență profesională și stilul didactic?

c) Ce factori credeți că influențează stilul didactic pe care îl adoptă la un moment dat un cadru didactic: modelul care i-a fost transmis de către profesorii săi; clasa de elevi cu care lucrează?

 

II  Strategii didactice

1. Ce legătură putem stabili între strategia didactică, metodele și procedeele didactice și mijloacele de învățământ?

2. Strategia didactică: “este parte componentă a tehnologiei didactice și se referă la demersul autentic de abordare (ce implică atât respectarea principiilor didactice și de proiectare, cât și de articulare a unui conținut prin utilizarea metodelor, tehnicilor și procedeelor didactice, a resurselor și mijloacelor de învățământ și a modurilor de organizare, raportate la stilurile de învățare și predare și nivelul de performanță al actorilor implicați într-un context dat, demonstrând flexibilitate, creativitate și pertinență în soluțiile propuse) a unei activități didactice pentru realizarea unui scop specific.”   (Gianina Massari, p. 35)

Srategia didactică  “se referă atât la modul de a gândi parcursul necesar, concretizat în proiectul didactic, cât și în suita de operații de instruire desfășurată pe baza acestui proiect; strategia în acțiune.”  (Mircea Ștefan, p. 325)

Concluzionând, putem stabili următoarele legături logice:

Srategia didactică – se referă la elementele procesului de proiectare – predare – învățare – evaluare, proces realizabil în diferite contexte: frontal, colectiv, individual, în perechi, microgrupal, mixt și aplicabil diferitelor stiluri de predare a cadrului didactic.

3. – După domeniul  activităților instrucționale predominante, putem vorbi de:

* strategii cognitive,

* strategii psihomotrice,

* strategii afectiv-motivaționale,

* strategii combinatorii.

- După traseul cognitiv, putem vorbi despre:

* strategii inductive,

* strategii deductive,

* strategii analogice,

*strategii transductive,

* strategii mixte.

- După gradul de structurare a sarcinilor de instruire, avem:

* strategii algoritmice,

* strategii nealgoritmice,

* strategii expozitiv-euristice,

* strategii evaluativ-stimulative.   (Gianina Massari, p.36)

4. Funcțiile metodelor didactice vizează realizarea obiectivelor proiectate.

a) funcția normativă: vizează modul în care să se procedeze, cum să se predea, cum să învățăm pe alții;

b) funcția cognitivă: vizează competențele prioritar cognitive ale activității didactice;

c) funcția formativă: vizează dezvoltarea personalității elevilor, trăsături afectiv-motivaționale, modul de conduită  morală, socială.

c) funcția operațională: are legătură cu realizarea obiectivelor concrete ale activității didactice.

    (Gianina Massari, p. 40)

7. Pornind de la ideea că strategia didactică include elemente, precum: resurse umane, mijloace de învățământ și mod de organizare, pe lângă stilul de predare, principii didactice etc., ne putem gândi care ar fi cea mai eficientă strategie de predare adoptată pentru o activitate de predare în învățământul primar a unei activități de Cunoaștere a mediului.

Resursele umane: clasa de elevi, locul de desfășurare: curtea școlii, subiect: ecologizare, metode didactice: conversația, demonstrația

8. Imaginați-vă că  ar trebui să gândim strategia didactică  în alți termeni. Cum ar aăta  în viziunea dumneavoastră?

9.  a) Cum ați defini pe scurt următoarele concepte: strategie didactică,  metodă didactică?

      b) Cum putem stabili un echilibru între preocuparea pentru cea mai eficientă strategie didactică  utilizată și transmiterea unor conținuturi consistente?

      c) Când a fost inclus în pedagogie coceptul de strategie didactică?

10. Bibliografie:

* Massari, Gianina, (2009), Teoria și metodologia instruirii, curs ID, Iași: editura UAIC

* Ștefan, Mircea, (2006) Lexicon de pedagogie, București: Aramis Print

* Științele Educației. Dicționar enciclopedic, (2008,) București: Editura Sigma